Numele meu este Luchian.
Locuiesc în Cluj-Napoca, acesta fiind oraşul meu natal.
Îmi place să privesc cu optimism fiecare lucru şi să aduc mulţumire prin artă.
Designul, fotografia, poezia, muzica, sunt printre acele mici talente pe care le-am descoperit, dezvolta şi moştenit; cu siguranţa mai dăinuie multe care mie îmi par deseori normale.
Sunt cu multă recunoştinţa faţă de cei care m-au iubit mereu şi mi-au fost alături ca eu să devin ceea ce sunt în prezent(in bine).Mulţumesc tuturor care mi-au aratat prietenie şi m-au învăţat bunătatea.
Mulţumesc celor care mi-a aratat un sens în viaţa şi care au fost si sunt mereu alături de mine.
Colectez bucaţi de altruism încât să pot să prind curaj ca să imi dedic timp din timpul meu ajutându-i pe ceilalti.
Constat că printr-o unire a dragostei, lumea nu e un loc pustiu şi sărăcăcios, ci dimpotrivă, bogat şi armonios.
Cred că fiecare e dispus să găsească “surpriza”.
Go on!


Luchian, esti un om deosebit si de aceea cei care se aseamana se gasesc in aceasta lume.Sensul vietii e important sa fie perceput din prisma motivatiei existentiale a omului.Doua lucruri sunt importante in aceasta viata: sa ai frica de Dumnezeu si rusine de oameni! Si atunci poti sa te consideri multumit ca ai cuprins filozofia intregii lumi.Iti doresc sa ai sincer mult succes in viata si sa ai parte de oameni de calitate cu care sa pasesti pe cararea cea dreapta…cea spre mantuire.Multa credinta, speranta si mai ales dragoste.
multumesc mult tanti Iulia..sunteti o persoana deosebita in care am foarte multa incredere si sper sa fie si viceversa.Mi-ati dat foarte mult curaj..mai ales prin buna dispozitie si apreciez foarte mult lucrurile bune pe care mi le-ati aratat si invatat.Sunteti o persoana minunata..veti ramane pentru totdeauna in sufletul meu…
esti frumos
Din ce am citit mi-am dat seama ca ai o inspiratie aparte si privesti lucrurile in naturaletea lor, in frumusete si puritate..interesant si totusi complex.
hey…9 e cifra mea norocoasa, numele meu real e Alexandru…am facut practica 6 luni la spitalul 9…apoi de prea multa “expunere” la “UV” am ajuns 7 zile la sectia 9, tot di nspitalul 9, unde am vazut, chiar daca perfect inchis, perfect ermetic, in nebunie, o lume NOUA!
acum, intrebarea mea total lipsita de sincronicitate este…de ce “misiunea9a”?
Alexandru
pai probabil a fost al 9 in catalog, eu stiu ca in fiecare an picam la nr 13… mergeam toti in echipa si nu ramanea nimeni de caruta… de aceea mereu eram 13…