Sabo Luchian – in intuneric iubirea te indruma

Incerc sa departez patura,dinaintea ferestrei aducatoare de lumina si sa las aceasta sa emite inlauntru,libera, aducatoare de straluciri.Incepe de porneste…si capata expresie.Se infiripa´nseninand pe corpuri si’apoi pe fizionomia fetei mele.Zambeste, dar nu meschin.Pleoapele ochiilor se aproprie domol si se infiripa ascutit un fascicul din soare.Refuza sa se inchida;prea putin doar pentru a primi o raza de canicula…Respinge sa se astupe si se inalta spre gigant.Luminator de ziua, … esti aievea! – imi spun.Atent, imi pleaca capul si privirea-mi se inchina pe uscat.Din departare se concepe pe pamant, fantoma taliei mele ce ma copiaza analog; dar se ascunde de straluci..Se descopera un alt om…prea singur, prea inchis…Neasteptat, o cunoscuta-n stanga ei, se aproprie degajat,si se intrevad cu incantare.Si eu, si ele… umbrele.Ma apuca repezit si ma intoarce spre lumina…era cu mine… (tu erai..)