Sub acelaş clar de lună

Atât mi-a mai rămas
în inimă.. o şoaptă din acel vis,
S-a împrăştiat uşor, deschis,
-Am să revin la tine! mi-a promis.
Nu cunosc unde-a plecat,
s-a risipit în neştiinţă,
ca o pasăre-n cuibar,
Sunt strâns, s-a presăt în nefiinţă.
-Nu lăcrima, omuleţ dornic de viaţă
mi-a răspuns un bob de gheaţă.
-Sunt o lacrimă împăturată,
nocturnă, din cea curată apă.
Si nopţile-au izvoare,
cântece,  fanfare şi orchestre [...]

Citeşte articolul complet »