Pe campul vestejit,
intainsi si-n sangerati,
raniti stau ostasi,
vitejii, ce s-au ostenit.
Pe frati lor ii vad,
cum zac printre cadavre,
si tati pe fii lor,
ucisi de sulite si buzdugane.
Copilasi la pieptul mamei,
cu frica stau, clipind,
cu panica in jurul casei,
stau suflete tacute,tacute-n de ciripit.
Pasi slobozi cutremura pamantul,
si sunete trambitatoare,
isi inalta hotarat cuvantul,
“iarba la picioare si suflete sa piare”.
Din vazduh, se-arata soare,
neprevazut el le despica,
cum binele de rau desparte,
adevarul sta ca sa ucida.
Insetati pagani, dusmani,
isi varse sange pe nevoi,
si nobili imparati,boierii lucratori,
isi spun “dusmanii suntem noi?”
In adanc sufla iubirea,
minciuna se ridica-n slavi,
intelepti cu dreapta -chibzuinta,
cauta s-o ridice din pamant cu sfori.
Siluete-n orizont,
picteaza globul cel rotund,
iar jur de imprejur se-aude, cantec distonant de muribunzi.
De scut se prind,
ca sa nu cada,
de pe cai fulgerator arunca,in graba,
sagetile patrunzatoare cu-otrava.
Zeii falsi sunt implorati,
ca moartea sa nui-prinda,
de-acei numiti copi crestini,
ce napustesc ca o furtuna aprinsa.
Linistea se lasa,
printre vi si morti,
si-o pace stranie sta sa cada,
peste vietuitori.
Tablou incantator se arãta,
campia intinsa verde,
si rosul viu de sete-nvinge,
se-arata acum ca o ploaie vie de sange.
Sãpara prin kibroth-hattaava,
cat mai adanc de grabnic,
dar praful acoperi navala,
din drumul incalcit de antic…
