In lacul cel verde si lin,
Rafrangese o floare,
Curata, ca lacrima fiind,
O mica picatura din soare,
Cunoascuta boltii cerului senin.
Firava, cu al ei parfum balsam,
rasufla-nfioarata in lumea ei…
se ascunde tainic, somnoroasa,
si priveste catre cer,
Spre vraja albastra-a noptii.
Lacul, o adoarme linistit,
iar intre timp, o gaza mai exclama,
Luminatorul noptii se iveste ametit,
se pregateste pentru-al sau destin,
sa lumine-ntreaga tara.
Cu putere sta de veghe,
printul ce mereu o vede,
amabil, cu un calm cuceritor,
asteapta sa-i raspunda-n zori,
cu-al sau suras fermecator.
Eterna-i pare clipa,
iar gramezi de nori calatoresc incet pe rand,
asteptarea-i prinde-a lua fiinta,
din spre tanara domnita,
asculta din spre ea, raspuns.
Si astfel, vreme trece,
si printul tot asteapta,
ea, curioasa-ngandurata,
lumineaza-n miresmand usor,
palpaie spre nori in noapte,
sufletelul albior.
In Zori se-n chipuii,
ca-n dimineti senine,
si verdele din camp,
cu pasarele mii in crang,
inbraca langa ea, natura vie.
Se ridica catre cer,
cu fata-nseninata,
copilasul bland, tacut,
ca un mielut plapand,
se lasa mangaiata-n val, in vant se lasa.
La cativa pasi de orizont,
pe langa alte incantate flori,
umbrele de ‘padi se lasa-n zbor,
in armonia caldelor culori…
iar in mireasma fioroasa aducatoare de fiori,
revarsa viata-n trupul rece,muritor.
…
In aerul proaspat din spre seara,
cand soarele se lasa-ncet in apa,
se sting si sclipitori albastrii stravezi,
si la pamant capsorul si-l apleaca,
in taina…, de se roaga.
